Ingineri mari personalitati

Ingineri mari personalitati

Academicianul Nicolae I. Vasilescu Karpen (1870-1964)

Mihai Olteneanu

Savant recunoscut pe plan mondial care, la aniversarea centenarului nasterii sale, a fost inclus în Calendarul marilor personalitati si al evenimentelor istorice deosebite, editat de UNESCO.

S-a nascut la 28 noiembrie 1870 la Craiova.

In anul 1891 a obtinut diploma de inginer la Scoala Nationala de Poduri si Sosele, ca sef de promotie.

Dupa terminarea studiilor lucreaza patru ani ca inginer în cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, timp în care, printre altele, a proiectat si executat pe linia de C.F. Bârlad-Galati, la Beresti, un tunel de 3 km lungime.

Dornic de cunoastere si perfectionare, a plecat în 1899 la Paris, unde a urmat cursurile Scolii Superioare de Electrotehnica, obtinând într-un an titlul de inginer în electrotehnica. Pentru a-si adânci cunostintele de baza, urmeaza si cursurile celebrei Universitati Sorbona, obtinând în 1902, certificate cu calificative maxime pentru domeniile fizica, mecanica si matematica.

In anul 1904, la aceeasi universitate a sustinut doctoratul în fizica cu teza "Récherches sur l'effet magnétique des ccorps éléctrisés en mouvement", în fata unei comisii formata din savantii Gabriel Lippman (electricitate), Henri Pointcaré (fizica-matematica) si Henri Moissan (chimie). Teza de doctorat a facut vâlva în rândul specialistilor, i-a facut loc între oamenii de stiinta europeni si astfel la 34 de ani era cunoscut de comunitatea stiintifica internationala. A devenit membru al "Société française des éléctriciens", figurând în anuarul acesteia, alaturi de Niels Bohr, lordul Rutherford si Nicola Tesla.

In învatamântul superior a debutat la Universitatea de la Lille-Franta, unde a fost deosebit de apreciat atât de studenti, cât si de corpul didactic.

Reîntors în tara, a fost numit în anul 1905 profesor de electricitate si electrotehnica la Scoala Nationala de Poduri si Sosele, curs pe care îl va preda pâna la pensionare. Paralel cu activitatea didactica a fost sef al diviziei tehnice a PTTR din 1906. In 1914 a construit postul de telegrafie fara fir de la Herastrau, care a constituit singura legatura cu Apusul în timpul primului razboi mondial.

La 20 februarie 1920, profesorul N.V. Karpen a fost chemat sa preia functia de director al Scolii Nationale de Poduri si Sosele. Dupa razboi, România, în curs de dezvoltare industriala, ducea o lipsa acuta de ingineri. Din 1881, când scoala a fost organizata de Gh. Duca, aceasta a pregatit specialisti numai pentru construire de poduri si sosele, numarul absolventilor fiind în medie de 10-12 pe an. Pentru celelalte specialitati, cum ar fi exploatari miniere, textile, electricitate s.a., tinerii plecau sa se specializeze în Franta, Germania, Belgia, dar nu mai multi de 2-3 pe an.

Devenit director, a întocmit un program de reforma a învatamântului tehnic românesc, care prevedea trecerea acestuia de la monotehnic la politehnic, realizat prin Decretul regal din 10 iunie 1920. El a devenit primul rector al Politehnicii din Bucuresti, functie pe care a detinut-o pâna în 1940, când a fost înlaturat fortat de guvernul legionar.
Inzestrat cu o deosebita clarviziune, a organizat scoala politehnica dupa o conceptie proprie, care în scurt timp a raspuns nevoilor de ingineri bine pregatiti de învatamântul national. A dat o deosebita atentie lucrarilor practice în laboratoare si practicii de vara în productie. Pentru o pregatire complexa, a introdus cursuri cu caracter economic, juridic si de limbi straine si a înfiintat doctoratul în inginerie, pe baza unor lucrari tehnice originale.

Preocupat de cercetarea stiintifica în cadrul politehnicii, a scris: "Daca în trecut ne puteam multumi cu formarea de ingineri, împrumutând stiinta gata facuta de la altii, nu ne putem numara printre tarile civilizate, fara a aduce propriul nostru aport stiintelor fundamentale si aplicative."

Ca rector, a raspuns cu competenta sarcinilor didactice si administrative.

Pasionat cercetator, muncea în laboratorul sau pâna noaptea târziu si a realizat lucrari originale de mare valoare stiintifica si practica. In domeniul elasticitatii a dat o explicatie aderarii fierului la beton. In aerodinamica a demonstrat zborul pasarilor pe vânt variabil. In termodinamica a adus contributii originale. A explicat mecanismul presiunii osmotice. In electromagnetism si electrostatica, în afara conceptiilor originale expuse în teza de doctorat si la curs, a stabilit relatia între energiile câmpurilor magnetice si electricitate. In stiintele fizico-chimice a introdus o ipoteza noua, aceea a existentei electronilor liberi sau solvati în electrolit. Pe baza acestei ipoteze a creat pilele K, care functioneaza folosind exclusiv temperatura mediului ambiant. Ipoteza lui a fost preluata de numerosi savanti si pe deplin confirmata.

Opera de creatie a marelui savant se gaseste în cele 36 de note publicate în Comptes-rendus, hebdomadaires des scéance de l'Académie des Sciences de Paris, dar si în alte numeroase publicatii.

In anul 1922 a fost ales membru al Academiei Române si în 1941 i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Politehnicii din Bucuresti. Intre 1931-1934 a fost presedinte al AGIR.

S-a stins din viata la 2 martie 1964, la Bucuresti, în vârsta de 94 de ani.

Un fost student a scris despre el: "A fost un om de o rara modestie si sensibilitate sufleteasca, receptiv la suferintele si greutatile altora si a încurajat personal tineretul studios. Ajuta oamenii fara ostentatie, cu discretie absoluta. Ca un adevarat parinte spiritual, era accesibil solicitarilor studentilor, sfatuitor si sprijinitor al cererilor întemeiate."