S-a impus atentiei tribunelor, presei, selectionerilor si mai ales adversarilor fotbalisti în toamna '66. Două ispravi I le stiu toti microbistii : a bătut zdravăn pe Dinamo Bucuresti si a smuls un punct la Constanta ( evident, împreună cu coechiperii săi de la Politehnica Timisoara, dar el a fost factorul principal al succesului, jucatorul de nota 10).

Simion Surdan a îmbracat prima oară "tricolorul" nationalei "A" la 26 de ani, dar nu-mi aduc aminte sa fi auzit de multe ori ca n-a fost printre cei mai buni. Din momentul când a apărut pe un teren cu public (în anul 1956, ca junior la C.F.R. Timisoara) si până astazi putine au fost meciurile în care să nu-si atragă laude prin jocul tehnic, sobru, inteligent si eficace. Nu se poate spune însă că selectionarea a fost prima recunoastere a posibilitatilor fizice si tehnico-tactice. Dupa ce joacă doi ani în marea echipă a ceferistilor timisoreni - ci Ritter, Corbus, Rodeanu, Androvici si Covaci - e promovat ( in 1958) în echipa reprezentativă de juniori pe care nu o va mai părăsi până în 1960 - când la Viena el, Surdan, căpitanul echipei României, primeste cupa pentru locul II în turneul U.E.F.A. Vremea junioratului a trecut însă si tânărul de 20 de ani nu mai poate participa decât la jocurile unuia dintre loturile celor mai mari. De o persoana, pe atunci suspusă la Federatia de fotbal, îi conditionează selectionarea de transferarea la o echipă bucuresteană. Urmează refuzul si, numai după doi ani lucrurile se normalizează. Surdan apare de câteva ori in lotul de tineret, apoi rezervă în "A", iar acum iată-l la 2 noiembrie 1966, reprezentându-ne în partida cu Elvetia.

Este adevarat, în acest meci el nu s-a numarat printre cei mai buni. Dar nici prea slab nu ni s-a părut. După o repriza bună (4-0) a "cazut" si el ca si ceilalti. In plus, îi acordam trei circumstante : emotia debutului, forma îngrozitor de slabă a colegului de linie - Dumitru Popescu - pe care trebuia sa-l suplinească, si faptul că în natională a jucat într-un post pe care la echipa lui l-a parasit de ani de zile ( si, deci, nu mai e pus la punct cu rezistenta necesară unui mijlocas).

Pe langă biografia sportivă, Surdan mai are însă si o alta - de student, la care se pare tine mai mult si bine face. S-o prezentam pe scurt. Terminase primele 7 clase de scoală si lucra ca montator la sectia pompe-locomotive. Intr-o zi, antrenorul de la C.F.R. - Androvici - il anuntă "oficial" că nu va mai fi primit la antrnamente dacă nu se înscrie la seral. Sa renunte el la fotbal? Nu se putea ! Atunci s-a dus la scoală. Dimineata lucra, dupa-amiaza facea antrenamentele si seara mergea la liceu. A fost greu, dar timpul a trecut repede. După absolvirea liceului n-a mai vrut sa se mai oprească. A dat examen la medicină : a reusit cu bine si, după ce in primul an a fost integralist ( studentii stiu ce inseamnă sa fii integralist), cu media generală 7 ( fotbalistii stiu ce înseamnă media 7), acum este student in anul II.

N-as dori să închei aceste câteva randuri fără a spune câte ceva si despre omul Surdan. Toată lumea stie ca fotbalistii se împart, din punct de vedere al eticii, în baieti cuminti si … restul. Primii sunt si ei de două categorii : unii care au o formidabila ambitie de a duce o viată sportivă pentru a juca bine si cât mai mult, care din fire sunt linistiti si binecrescuti. Am avut prilejul să cunosc îndeaproape câtiva dintre acestia din urmă : Lucescu, Remus Campeanu, Sorin Bretan, Minca, Grizea… Printre ei - si Surdan. Om de o probitate morală desavarsită, Simion este un copil cu adevărat cuminte, dar si un tânar caracterizat de o matură chibzuintă. Harnic, serios, talentat si modest, el îsi atrage fară ostentatie prietenia, dar si respectul celor din jur. Ceea ce e mare lucru !

5 noiembrie 1966