Viteazul Grohl

- Apuca-l cu grija, sa nu-l farami! zise Grohl.
- Usurel, usurel...
- Poate ca e prea fragil pentru degetelele astea badarane?
- Uite ce e, zise Grohl, n-am refuzat nici o provocare...
- Asa ca n-o sa ma las batut tocmai acum...
- Si poate ca, totusi...
Tantarul mirosise ceva, dar era mult prea tarziu: Grohl il tinea cu delicatete, totusi destul de ferm. Deja tantarul nu mai avea nici o sansa. Tantarul era ca si mort.

- Nu inca, zise Grohl. Nu inca.

Pe urma, ca un mester aurar din povestile de demult, Grohl strica tantarul, intai aripile, picioarele, pe urma trompa, segment dupa segment, iar la urma de tot capul, pe urma toracele si abdomenul.
- Gata, zise Grohl. Ce mai e de stricat?
- Ce mai e de stricat? zise Grohl.
- Ceva bun de stricat?
-Alo? E cineva de stricat?
- Nimeni. Nimeni si nimic.
Grohl se aseza pe un scaun facut farame. Canapeaua plutea prin incapere.
- Dispari! o hasai Grohl. Dispari!
Pe geamul spart intra curentul.
- Oare ce mai e de stricat? se intreba (si pe buna dreptate) Grohl.
Da. Iata, cititorule, o intrebare cel putin interesanta. Sa presupunem, pentru putin timp, ca esti satul de intrebari, ca toate intrebarile din viata ta au fost pur si simplu practice, insipide. Salcii. De ce ai mai asculta inca o intrebare? Prin ce difera intrebarea asta de multe alte intrebari si cum ar putea raspunsul la aceasta intrebare sa rezolve problemele omenirii? Dar problemele tale mici, cititorule, cum ar putea aceasta intrebare si raspunsul la ea sa ti le rezolve? Pai, si atunci?
Deci, ce mai e de stricat?
Pentru moment sa-l privim cu atentie pe Grohl. Nu va luati dupa aparente, Grohl... Ei bine, Grohl a pus o intrebare: ce mai e de stricat?
Ma ofer sa raspund eu. Īn calitate de autor, stiu destul de multe despre Grohl. De exemplu, intr-o seara, Grohl a sedus o mamica...
Bine. O.K. E de inteles. Nu poti sa strici reputatia unui astfel de om. Corect. Bine. Atunci? Ce mai e de stricat?
Cum? Dumneavoastra? Nu, nu va putem strica pe dumneavoastra. Cum? Sunteti tamplar? si? Nu va putem strica pe dumneavoastra, oricare v-ar fi meseria. Am zis nu! Nuuuu!!! NU!
Bine. Sa clarificam un pic lucrurile. Grohl a stricat tantarul. astuia, tantarului, nu-i mai pasa. Noua da. Tantarul l-a umplut de sange pe Grohl. Asa ca Grohl se duce si se spala, pe urma ia un baros si strica chiuveta.
- Bun, zice Grohl. Ce mai e de stricat?
Oglinda.
- Aha!
Grohl a stricat si oglinda.
- Ce mai e de stricat?
Barosul.
- E... zice Grohl si se scarpina in cap. E...
Pe urma, Grohl pune barosul pe jos si se intoarce in camera.
Īn aceasta camera s-au intamplat lucruri mari, cum ar fi ca un suflet milostiv l-a incuiat pe Grohl inauntru, si acum canapeaua e fulgi si zboara prin incapere, scaunul e bucati, masa e aschii, lustra - a lustruit-o Grohl si acum nu mai e, fereastra e tandari... La inceput, tantarul s-a uitat si n-a priceput nimica, pe urma, cand a inceput sa inteleaga, era prea tarziu, iar acum nu mai e nici tantarul, ca l-a stricat Grohl. Pe urma (dupa cum bine stim cu totii) Grohl a stricat chiuveta, a stricat oglinda, a pus cu delicatete pe podea barosul si s-a intors in camera. Deci, ce mai e de stricat?
Cum? Iar dumneavoastra? Am zis nu. NU!
Bine. De la capat: podeaua nu poate fi stricata, pentru ca e de ciment.
Dar Grohl are baros!
- E! Ehe! Ehe-he! zice Grohl si se repede in baie dupa baros.
Acum avem doua variante. Una ar fi ca Grohl da cu barosul (asuda, barosul e greu, podeaua e dura, aschiile sunt mici) si strica (in cele din urma) podeaua. Alta ar fi ca, oricat ar da Grohl cu barosul in podea, podeaua nu se strica . Eu zic s-o lasam moarta, pentru ca oricum ar fi pana la urma, tot se pune intrebarea: si acum, ce mai e de stricat?
Tot ceea ce sta pe podea! Patul! Masa! Scaunele! Peretii! Tot ce misca-n casa asta!
Punct. Se vede treaba ca nu s-a inteles, si ma vad nevoit sa ma repet (lucru care imi displace, pentru ca odata, cand eram mic, un pretenar de-al meu tot ma batea la cap si vorbea intr-una, si nu era chestie sa n-o zica de cinspe ori sau mai bine; asa ca, intr-o buna zi l-am bagat in ma-sa si i-am zis ca-i prost, iar el s-a tinut dupa mine toata ziua si zicea mereu nus prost, macrezi ca nus prost? uite, io pot sa dovedesc ca nus prost, hai, spune, asai ca nus prost? si de atunci urasc repetitiile): in aceasta camera s-au intamplat lucruri mari, cum ar fi ca un suflet milostiv l-a incuiat pe Grohl inauntru, si acum canapeaua e fulgi si zboara prin incapere, scaunul e bucati, masa e aschii, lustra - a lustruit-o Grohl si acum nu mai e, fereastra e tandari; la inceput, tantarul s-a uitat si n-a priceput nimica, pe urma, cand a inceput sa inteleaga, era prea tarziu, iar acum nu mai e nici tantarul, ca l-a stricat Grohl, iar pe urma (dupa cum bine stim cu totii) Grohl a stricat chiuveta, a stricat oglinda, a pus cu delicatete pe podea barosul si s-a intors in camera. Deci, ce mai e de stricat?
Peretii?
Acum avem doua variante. Una ar fi ca Grohl da cu barosul (asuda, barosul e greu, peretii sunt duri, aschiile sunt mici) si strica (in cele din urma) podeaua. Nu, nu. Īn cele din urma, Grohl strica peretii. Peretii ii strica Grohl, peretii.
Alta ar fi ca, oricat ar da Grohl cu barosul in pereti, peretii nu se strica . Eu zic s-o lasam moarta, pentru ca oricum ar fi pana la urma, tot se pune intrebarea: si acum, ce mai e de stricat?
Tablourile de pe pereti? Macar tencuiala? Sau poate chiar si o caramida, una mai mica? Cum? Iar dumneavoastra? Am zis nu!
Deci? Ce mai e de stricat ?
Deja sfarsitul acestei povesti despre viteazul Grohl e previzibil: Grohl strica (sau nu strica) tot ce-i pica in mana, poate ca pana la urma se va strica pana si pe sine, si atunci gata povestea; sau poate va fi un sfarsit in coada de furculita (si acum, ce mai e de stricat?) si va urma o noua poveste cu Grohl, sau poate ca nu cu Grohl, ca Grohl e stricat. Cum? Iar dumneavoasta? V-ati plicitsit? Plecati? Drum bun.
Grohl ofteaza. Grohl e trist. Nu mai e nimic de stricat. Grohl sade pe un scaun stricat, el l-a stricat, l-ar mai strica odata, dar n-are rost, n-are nici un rost sa strici lucrurile de doua ori . N-are nici un rost. Nici unul. Nici un farmec, nimic. Nimic...
Deci: ce mai e de stricat?
Scaunul.
E stricat gata.
Masa?
E aschii.
Canapeaua?
E stricata si ea.
Podeaua?
N-are importanta.
Peretii?
N-are importanta.
Tavanul?
Asta da. Grohl n-ajunge la tavan nici cu barosul. Acum ar fi bun un scaun, sau o masa, sau canapeaua, sau macar peretii: Grohl s-ar fi suit ca o pisica pe ei si ar fi stricat tavanul. Dar asa, cu regret, tavanul trebuie sa ramana intact. Grohl nu poate strica tavanul .
Stati asa! Stai! ssst! Liniste! ssst!
Fereastra! Fereastra! Fereastra!
Nu tineti minte? Hai, chinuiti-va un pic! Fereastra! Deci? Nimic-nimic?
Iata: in aceasta camera s-au intamplat lucruri mari, cum ar fi ca un suflet milostiv l-a incuiat pe Grohl inauntru, si acum canapeaua e fulgi si zboara prin incapere, scaunul e bucati, masa e aschii, lustra - a lustruit-o Grohl si acum nu mai e, fereastra e tandari; la inceput, tantarul s-a uitat si n-a priceput nimica, pe urma, cand a inceput sa inteleaga, era prea tarziu, iar acum nu mai e nici tantarul, ca l-a stricat Grohl, iar pe urma (dupa cum bine stim cu totii...
E? E? Fereastra?
Repet: fereastra e tandari.
Sau, si mai bine: pe geamul spart intra curentul. si ce-i cu asta?
Cum si ce-i cu asta? Nu v-ati dat seama?
Īn aceasta camera s-au intamplat lucruri mari, cum ar fi ca un suflet milostiv l-a incuiat pe Grohl inauntru!
Ce cauta Grohl inauntru?
Ce mai e de stricat?
Īnauntru nu mai e nimic. Dar poate ca afara...
Grohl se ridica foarte vioi si da sa iasa pe fereastra. Chiar iese. Īnauntru nu mai ramane nimeni. Doar canapeaua pluteste prin incapere. E facuta fulgi. Masa e aschii, ea nu pluteste prin incapere pentru ca aschiile sunt mai grele decat aerul. Scaunul e praf (metaforic vorbind). Īn incapere nu mai e nimeni. E liniste.
Grohl da buzna si strica linistea. A uitat barosul. Grohl ia barosul si iese val-vartej. Pe urma se intoarce, se repede la usa si incearca s-o strice. Renunta si iese val-vartej pe fereastra.
Pe urma, un suflet milostiv descuie usa.