sf.GIF (4666 bytes)

Science Fiction
texte

debut
Universul
Nemurirea
Firma
concurs
Distopia
umbra

Quasar
cenaclul
website-ul

Home
Science Fiction
Webdesign
Tutoriale diverse
Resurse
Sponsorilor
Curriculum Vitae
Oferta Internet
Comenzi
Feedback Form
Schimb de link-uri
Cautare locala
Harta
Lista de discutii

Hit Counter

În căutarea nemuririi
(Supernova nr.137, 28 iunie 1996)

Stau pe marginea patului cu capul în mîini în camera în care locuiesc de cînd mă știu. Este dimineață devreme și soarele încă nu și-a trimis razele să dezmierde cu căldura lor orașul acoperit de frunzele ruginii ale unei toamne triste.

Privesc în gol și simt înăuntrul meu ceva care mă împinge să plec, să plec departe să omor pe cineva care mă îmbătrînește cu fiecare clipă care se scurge inexorabil și care se consumă poate fără nici o realizare. Am încredere în mine, îmi stă în putere să ucid Timpul - ceea ce urăsc cel mai mult pe acest pămînt. Vreau să-l ucid pentru că aspir la nemurire iar aceasta nu poate coexista cu timpul. Mă uit la ceasul cu cifre roșii din fața mea care indică ora 04:14. Îl privesc în continuare. La 04:15 mă cutremur: a mai trecut un minut din viața mea și așa scurta, raportata la Univers. Un minut, aparent banal, alcătuit din 60 de secunde care nu vor mai fi niciodată, pe care nu le voi mai savura niciodată. De ce trebuie să existe Timpul? Nu ca să avem ordine în viata ci ca să cunoaștem culmile negre al urii!

Timpul este cea mai înjositoare dimensiune pe care ne-a dăruit-o în bunătatea-i caracteristică Dumnezeu. As vrea să-l distrug și pe acesta, dar simt ca puterile mele sînt limitate și nu voi reuși niciodată să-l pierd. Oricît m-aș strădui.

Rămîn însă doar la Timp care, în nesimțirea-i, continuă să se prelingă pe lîngă noi topindu-ne fericirea și neacordîndu-ne sansa de a trăi. Mai mult ca niciodată îmi doresc să-l răpun.

Mă întind în pat și, închizînd ochii, văd imagini colorate țipător care se scurg odată cu trecerea Timpului. Din aceste imagini se ivește, după cîteva momente, un bătrîn cu sprîncene stufoase, cărunte, cu pielea feței pergamentoasă și maronie, cu o barbă înspumata ce se revarsă peste toga alba spuzita de stele roșii. Începe să-și miște buzele subțiri și, cu urechea internă, îl aud ca mi se adresează:

- Tinere, sînt aici pentru a încerca să te conving că nu merită să mă ucizi. Ascultă-mă înainte de a face ceva care te va face să regreți amarnic atît cît vei trăi...

Îl izbesc pese gît cu o forță incredibilă, focalizată de ura. Țeasta Timpului se desprinde și cade undeva în gol dispărînd din cîmpul meu vizual. Sîngele din jugulară stropește viguros tot ce văd.

Mă trezesc brusc, lac de transpirație. Aprind lumina care sper să-mi potolească bătăile alerte ale inimii. Pereții, cîndva verzi, sînt acum roșii. Îmi întorc privirea spre ceasul cu cifre roșii. Indica 04:29. Mă uit la el în așteptarea minutului următor. Apreciez că am așteptat circa zece minute, dar ceasul meu indică aceeași ora, ora la care am ucis Timpul. Iau ceasul de mînă de pe noptieră și îl consult pentru a mă convinge de moartea Timpului. Continuă să arate 04:29.

Iar eu, în mijlocul camerei cu pereții plini de sîngele Timpului, sînt fericit ca voi trai veșnic...

***

Au trecut ore și afară nu se mai luminează. Am răpus Timpul și odată cu uciderea lui am înghețat toate în starea în care se aflau în momentul crimei. Mă gîndesc la bolnavii care sînt condamnați să trăiescă o veșnicie întreținuți de aparate medicale. Mă gîndesc la femeile însărcinate care își vor purta povara o veșnicie. Mă gîndesc la cei pe care crima mea i-a surprins nefericiți.

Voi trăi veșnic, dar nefericit de suferința altora.

(c) Ștefan Isarie 1996

Back ] Home ] Next ]


Website creat și întreținut de
Ștefan Isarie (c) 1998 - 1999
Dacă doriți să mă contactați, folosiți formularul de feedback