Science Fiction
texte
debut
Universul
Nemurirea
Firma
concurs
Distopia
umbra
Quasar
cenaclul
website-ul

Home
Science Fiction
Webdesign
Tutoriale diverse
Resurse
Sponsorilor
Curriculum Vitae
Oferta Internet
Comenzi
Feedback Form
Schimb de link-uri
Cautare locala
Harta
Lista de discutii

Umbra jocului
(Supernova nr.177, 16 aprilie 1997)

        Peisajul arid ce se întindea în faţa lor era dezolant, iar moralul armatei era de mult la pământ, încă de la ultima pe care o purtase cu aceeaşi veşnici inamici. Ca un bec imens uitat aprins din neglijenţă, soarele ardea îngrozitor, dogorindu-le pielea feţei care acum se exfolia cu uşurinţă. Vîntul dement, care sufla din cînd în cînd şi care anticipa atacul în forţă, venea parca de la un ventilator imens plasat în apropierea cîmpului de luptă. Să fi fost neglijentul care uitase becul aprins însuşi Dumnezeu? Căpitanul obişnuia să-i spună Generalul.
        Cuminţi, soldaţii şedeau în tranşeele nu se ştie de cine săpate şi aşteptau ordinul de atac care întîrzia la nesfîrşit. Făcuţi pentru a lupta, se simţeau frustraţi ca nu mai luptaseră de atîta amar de vreme - minute întregi, poate o oră. Cîştigau întotdeauna, chiar şi atunci cînd stăteau foarte prost cu moralul. Erau invincibili.
        -Cît mai aşteptăm, domnule căpitan? întreba subalternul ţeapăn, privind undeva în zare spre ceea ce părea a fi tabăra inamică.
        -E soare şi tu ştii ce înseamnă asta: în curînd Generalul va da comanda de atac.
        -Bine, dar aşteptăm de atîta timp...
        -Ai răbdare.
        -Răbdare şi iar răbdare...
        -Gura, dobitocule, îl întrerupse căpitanul scrutînd zările galbene ale deşertului dezolant. Voi da comanda de asalt numai atunci cînd voi primi semnalul de la General. 'nţeles?
        -Da, s' trăiţi!
        Subalternul ramase ţeapăn scrutînd tabăra inamică. Brusc, se auzi un tunet care le dăngăni în cap ca sunetul unui clopot uriaş. Cu toţii ştiau ce înseamnă asta: Generalul trîntise o uşă în ceruri, apropiindu-se de ei.
        -Pregăteşteţi oamenii de atac, îi ordonă căpitanul.
        -Dar ei nu ştiu să atace?
        -Taci naibii din gură, mă exasperezi cu întrebările tale. Doar îndeplineşte ordinele pe care ţi le dau. Da, s' trăiţi! Comanda la mine. Atenţiune! În formaţie de luptă pregătiţi... arm'! Domnule căpitan, soldaţii sînt în dispozitiv de luptă şi aşteptăm cu toţii comanda.
        -Nu-i încă timpul. Fără semnal nu vom avea nici o şansă. Nu vom putea cuceri nici măcar o palmă de pămînt din teritoriul inamic.
        -Luptăm pentru cucerirea unei noi zone, domnule căpitan? nu-şi putu reţine întrebarea subalternul.
        -Dar ce-i aici soldat, interviu? E luptă crîncenă, soldat, luptă pe viată şi pe moarte! Nu are importanţă pentru ce ne batem. Suntem făcuţi să luptăm şi să învingem.
        Brusc, soarele dispăru de pe cer şi se porni o furtună care ridica nisipul în înaltul cerului. Era semnalul.
        -La atac! zbiera căpitanul, cu braţul întins.

(c) Ştefan Isarie 1997